Proiect ”Hai la Comu-NET-care!”
Scopul proiectului a fost creşterea preocupării pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare, eficientizarea abilităţilor de informare şi promovarea unui comportament responsabil în mediul online în rândul liceenilor. Adolescenţii participanţi au avut parte de o informaţie de calitate, transmisă prin metode active, atractive şi eficiente în munca cu tinerii. Au lucrat în diferite echipe, au avut de construit, de realizat o compozitie artistică, de luat interviuri profesorilor, de creat o scenetă, de parcurs un traseu cu diferite sarcini într-un interval de timp limitat, de discutat, de gândit şi de simţit. Au participat activ la dezbateri pe teme de interes pentru ei, şi-au exprimat interese dar şi neplăceri, au avut momente în care în faţa tuturor şi-au recunoscut anumite temeri, nerealizări sau şi-au prezentat reuşitele. S-au relaxat şi tensionat deopotrivă, în diferite sarcini au reuşit să facă apel la seriozitate, profunzime, înţelepciunea unui adult sau au avut energia şi entuziasmul copiilor mici, în jocurile în care au fost angrenaţi.
Echipa Pro Cariere, formată din Teodora Duţă, Roxana Buhăţel şi Ioana Omuţ-Cherechianu, alături de iniţiatorii proiectului – Mirela Cristea din partea OMV PETROM SA, de gazdele activităţilor din proiect – dna dir. Laura Razi, dna dir adj. Ilona Orban si psihologul scolii Olimpia Dragos, au avut parte de o experienţă deosebită alături de nişte tineri care pot şi vor să-şi îmbunătăţească stilul de viaţă, obiceiurile, modul de percepţie al celorlalţi sau al propriei persoane.
Pentru noi toţi, proiectul Comu-NET-care a fost o lecţie valoroasă!
Alte păreri ale participanţilor:
“În această zi am învăţat să comunicăm, să ne organizăm cu coechipierii şi să nu mai acordăm atât de mult timp internetului.”
“Am învăţat să nu mai fiu atât de preocupată de TV şi internet şi as vrea să evit cât mai mult să-mi petrec aşa timpul liber, deşi
recunosc că îmi este greu.”
“Am învăţat metoda D.E.S.C. care îmi va fi de folos în viaţă, am înţeles că putem fi fericiţi şi fără internet şi T.V. şi că este important să comunicăm cu ceilalţi. Eu sper să mă schimb şi să pot să comunic cu oricine, orice.”
“Să ne mai ştergem din prietenii de pe Facebook de care nu avem nevoie.”
“În această zi petrecută cu prietenii sau colegii a fost distractiv, ne-am folosit imaginaţia, am văzut cât de buni suntem, dar am învăţat şi că nu toţi prietenii sunt adevăraţi. Mulţumesc pentru tot…”
“Am învăţat să mă distrez şi să profit de tot timpul liber pe care îl am, iar prietenii să mi-i aleg cu grijă.”
“Eu am învăţat că nu tot timpul trebuie să ne repezim şi că munca în echipă poate fi foarte frumoasă dacă ne ascultăm părerile unii, altora.”
“Nu doar ideile mele contează! Pentru un succes trebuie să asculţi şi de alţii şi să extragi din acestea tot ceea ce este mai bun.”
“Să ne alegem singuri ce vrem să devenim în viaţă şi să nu îi lăsăm pe alţii să ia decizii pentru noi. În concluzie, să fim noi înşine.”
“În viitor să nu accept toate cererile de prietenie pe Facebook.”
“Eu am învăţat să comunic mai mult, să nu îmi mai fie atât de ruşine să deschid gura şi mi-aş dori să continui aşa şi în viitor. Să nu mă tragă nimeni de mână să vorbesc.”
“Am învăţat să apreciez persoanele din jurul meu şi prietenii pe care îi am şi să îi aleg foarte atent. Să mă străduiesc să ies din lenea şi confortul pe care le am, le avem.”