Ce învaţă copiii?

Ce îi învăţăm, fără să vrem, pe copiii de lângă noi?

În calitate de părinţi, educatori, îngrijtori, statut cu care majoritatea dintre noi ne întâlnim la un moment dat, într-un oarecare context, îi învăţăm pe copii acele abilităţi care mai tarziu vor face diferenţa între a avea o viaţă sănătoasă, satisfacatoare, fericită sau una bolnavicioasă, cu diferite complexe, nesatisfacatoare. La final va spun cum se numesc aceste abilităţi. 

Cum îi învăţăm toate acestea? Pur şi simplu prin a fi lângă ei şi a-i face părtaşi la experienţele noastre.

În apropierea noastră copiii învaţă să îşi normalizeze nivelul hormonilor de stres.

În perioada de sugar, când copilul este practic legat de mama, aceasta îi poate reduce bătăile inimii, tensinea arterială şi dezvolta sistemul imunitar doar prin a-l ţine în braţe şi alăpta liniştită.
Hormonii de stres sunt reglaţi prin mângâiere şi prin atingere. Aceste experienţe primare îl vor învăţa pe copil să îşi regleze starea emoţională, cu ajutorul celor de lângă el va învăţa să se liniştească sau să se agite şi mai tare. Cei de lângă el facem asta prin canalul non-verbal, bebeluşii clar neînţelegând limba noastră, dar pot percepe subtilităţile din tonul vocii, intensitatea, debitul limbajului, mimica, gesturi, poziţia corpului. O faţă senină, caldă, zâmbitoare, cu o voce calda îl vor linişti.

În apropierea noastră copiii învaţă să fie conştienţi de starea lor emoţională.

Cheia unei relaţii de succes stă în echilibrul între a-ţi recunoaşte starea şi în acelaşi timp a o recunoaşte şi pe a celuilalt. A fi conştient de sine şi de altul in acelasi timp. Dacă, în calitate de adult, eşti blocat în a-ţi identifica starea emoţională sau dimpotriva eşti consumat de aceasta, care se afla la o intensitate prea mare, vei fi limitat în a te putea raporta la celălalt, în a putea observa şi identifica starea şi nevoile celuilalt. Atunci când nu identifici starea şi nevoile copilului tău, nu îi vei putea nici răspunde adecvat şi nu îl vei putea ajuta să îşi “regleze” emoţiile. Sugarii au nevoie de aceasta reglare emoţională primară din partea părinţilor lor, au nevoie ca cel de lângă ei să le poata spune cum se simt şi să îi ajute să se liniştească cu ajutorul vocii lor, atingerii şi mângâierii. Aceste experienţe primare şi aparent nesemnificative pun bazele reglării emoţionale de mai apoi.

În apropierea noastră copiii învaţă să tolereze şi să gestioneze emoţiile negative.

Tolerarea emoţiilor neplăcute, negative ca şi furia sau ostilitatea este reglată tot de către părinţi. Dacă cel care îngrijeşte, educă copilul, nu a învaţat el însuşi cum să îşi tolereze şi gestioneze stările de furie şi agresivitate atunci îi va fi foarte greu să tolereze aceste stări la copilul lui, darămite să îl ajute pe acesta să le gestioneze eficient. Câţi dintre noi nu am auzit ceva de genul: “Taci! Să nu te aud cu asta!”, “Să nu îndrăzneşti să te uiţi aşa la mine!” Adultul care rosteşte aceste cuvinte se află în distres şi disconfort odată cu apariţia acestor stări la copil şi va încerca să i le alunge imediat sau să i le nege. Ce învaţă copilul de aici? Învaţă să îşi reprime emoţiile – să nege că există ori să evite să le arate deoarece asta o va supăra sau enerva pe mama. Neştiind să tolereze furia la ea sau la copil, mama nu va putea să îşi ajute copilul să gestioneze aceste emoţii sau să vorbească despre ele cu copilul şi să caute soluţii. În schimb, prin negarea emoţiilor sale, copilul ajunge să îşi regleze părintele şi să îl protejeze de aceste stări. Aparent ok, însa starea copilului nu dispare, mai mult studiile arată că aceşti copii tind să pară calmi şi liniştiţi în timp ce pulsul şi tensiunea lor o iau razna. Organismul lor este dat peste cap, în loc să înveţe să gestioneze emoţiile negative, învaţă că aceste stări sunt fără rezolvare şi vrea să le evite. Astfel se naşte ataşamentul evitant.

În apropierea noastră copiii învaţă să dezvolte relaţii satisfăcătoare.

Între oricare două persoane are loc un schimb informaţional emoţional. Cu cât acest schimb se realizează mai rapid şi mai corect, mai exact sunt capabil să identific starea celuilalt şi să răspund nevoilor lui, cu atât relaţia va fi mai satisfăcătoare. Atunci când nu identific starea mea şi nu o ştiu controla, sau nu pot recunoaşte nevoile celuilalt răspunsul vine neconcordant sau întârziat, printr-un proces laborios de analiza şi duce la dezvoltarea unor relaţii nesatisfăcătoare, evitante, ambivalente.

În apropierea noastră copiii învaţă ce atitudine să adopte faţă de diferiţi oameni.

Modul în care noi adulţii reacţionăm faţă de persoane agresive, furioase, calme etc îi va servi ca şi model copilului. De exemplu, dacă persoanele furioase, agitate sunt privite ca şi inamici, atunci va trebui sa pun presiune pe ei şi să îi fac să le fie frica de mine. În schimb, dacă emoţiile sunt folosite ca un ghid de raportare la sine şi la ceilalti, atunci vei fi motivat să fii atent la ceilalţi, dezvolţi încredere şi autocontrol emoţional.

Prin ceea ce facem, fără să vrem, fără să ne propunem în mod conştient, ca şi părinţi, educatori, îngrijitori le modelam copiilor abilităţile emoţionale şi sociale, îi ajutăm sau îi împiedicăm să aibe o viaţă satisfăcătoare, sănătoasă, fericită.

Vestea bună este că aceste abilităţi se pot dezvolta la orice vârstă!

Psiholog Teodora Duţă