Aplicant:Asociaţia Pro Cariere
Partener: Fundatia Comunitara Oradea
Domeniul pentru care se aplică proiectul: Cultură şi Tineret
Despre aplicant: Asociaţia Pro Cariere are ca scop promovarea şi susţinerea educaţiei şi dezvoltării personale pentru toate vârstele prin intermediul programelor pentru copii şi adulţi, cursurilor, serviciilor de consiliere psihologică şi prin colaborarea valoroasă cu diferite instituţii şi ONG-uri
Scopul proiectului: îmbunătăţirea formării personalului didactic din învăţământul preuniversitar din judeţul Bihor, în vederea asigurării unei mai bune corelări a educaţiei cu nevoile elevilor de azi şi cu societatea contemporană.
Beneficiari: copii, părinţi şi cadre didactice din învăţământul preuniversitar din judeţul Bihor
Durata proiectului: 1 septembrie – 31 octombrie 2014
Motivaţia proiectului:
Dezvoltarea abilităţilor de viaţă reprezintă unul din interesele de actualitate ale tuturor celor interesaţi de educaţie şi dezvoltare personală, deoarece acestea sunt indispensabile unei vieţi de calitate în orice context psiho-social.
Dezvoltarea acestor abilități se realizează pentru copii prin intearcțiunea cu cei din jur, adulții având un rol primordial. Fiecare dintre noi am ajuns să reacționăm astăzi într-un anumit mod, în mare parte, deoarece am avut pe cineva aproape care a modelat acest comportament. Poate fi vorba despre un părinte, bunic, cadru didactic care ne-a servit ca model atât pentru comportamente și atitudini pe care le apreciem cât şi pentru cele pe care nu le apreciem. De ce unii mentori sunt mult mai îndrăgiţi decât alţii şi acest lucru nu are nicio legătură cu cât de indulgenţi au fost cu învăţăceii lor? Cu siguranţă e vorba despre acei profesori, instructori, adulți care prin tot ceea ce ne-au transmis, ne-au pregătit pentru viaţă şi noi avem dese prilejuri în care să ne amintim de ei.
Aceste abilităţi reprezintă un set de cunoştinţe, comportamente, atitudini şi performanţe necesare oricărei persoane pentru a duce o viaţă echilibrată şi de calitate, pentru a dezvolta şi menţine relaţii normale cu ceilalţi, pentru a-şi realiza scopurile propuse. În epoca vitezei şi a permanetelor schimbări, dezvoltarea abilităţilor de viaţă la tineri este crucială, aşadar ne-am propus să începem o colaborare puternică şi de suflet cu toţi acei specialişti care vor să formeze tinerii pentru viaţă şi nu doar să-i informeze şi să ne facem simţită prezenţa în şcolile bihorene atât în rândul elevilor, cât şi al părinţilor şi cadrelor didactice.
Activităţile proiectului:
- Conceperea de materiale informative pentru cadrele didactice şi părinţi; (1 sept – 20 oct)
- Realizarea unui curs de pregătire a viitorilor voluntari şi selectarea a 15 dintre aceştia; (15-21 sept)
- Organizarea evenimentului “Împreună educăm pentru viaţă” unde participanţii, cei 150 de cadre didactice şi părinţi vor fi primi exemple concrete de activităţi prin care pot dezvolta abilităţile de viaţă la copii şi adolescenţi;(1 oct-10 oct)
- Pregătirea expoziţiei “Ce aş vrea să mă înveţe şcoala?” cu expunerea a peste 100 de lucrări artistice realizate de către elevi de vârste diferite; (15 sept-4 oct)
- Organizarea de activităţi practice pentru părinţi şi copii din ciclul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal ţinute de cadrele didactice;(22 sept-10 oct)
- Realizarea unui studiu privind dezvoltarea socio-emoţională a 100 de elevi din clasele primare;(15 sept-15 oct)