Jurnal de tabără

 Îmi amintesc cu drag de prima mea tabără. Se întâmpla în vara anului 1999, am mers cu grupul de cercetaşi din care făceam parte la Valea Drăganului. A fost un nou început, o etapă din viaţa  mea care fără să-mi dau seama avea să devină pilonul formării mele ca adult.

Această experienţă m-a întregit şi spun asta, deoarece în acest cadru am legat prietenii pe care şi astăzi le păstrez, am învăţat să mă deschid, să dau frâu liber imaginaţiei, să-i accept pe ceilalţi aşa cum sunt, să gestionez eficient conflictele, să împart cu ceilalţi, să am grijă de cei de lângă mine şi să respect atât oamenii, cât şi mediul înconjurător. Veţi fi poate surprinşi să citiţi asta, şi poate veţi pune la îndoială, întrebându-vă cum este posibil să înveţi atât de multe doar mergând în tabere.

Ei bine, vă pot spune cu încredere că acest lucru este posibil! Am avut oportunitatea de a privi taberele din două perspective: prin ochii copilului care caută să facă parte dintr-un grup şi să înveţe cât mai multe, dar şi prin ochii trainerului care a văzut schimbări în comportamentul copiilor în urma acestor experienţe.

Taberele creează mediul potrivit desfăşurării unor activităţi de educaţie socio-emoţională, unde copilul este învăţat să relaţioneze potrivit cu ceilalţi, este încurajat şi provocat să cerceteze noi modalităţi de petrecere a timpului liber, în defavoarea televizorului şi calculatorului, să-şi dezvolte imaginaţia, atenţia şi să-şi gestioneze emoţiile.

Părinţii şi educatorii sunt cei care modelează comportamentul copiilor, stâlpii lor de rezistenţă, sunt cei care aleg activităţile pe care copiii le desfăşoară şi care le influenţează formarea.

Creştem adulţii de mâine, de aceea consider că este important să alegem acele activităţi care îi ajută să se dezvolte armonios, care îi îndeamnă să spună în faţa oricărei provocări “Şi eu pot!”.

 Roxana Pantea