Pro Cariere în săptămâna „Școala Altfel”

Cu ocazia săptămânii „Şcoala altfel”, Pro Cariere a avut ocazia să discute „altfel” cu preşcolarii, şcolarii şi liceenii. În acest sens, am vizitat câteva şcoli din oraş, unde le-am prezentat elevilor programele pe care le realizăm şi ce pot învăţa în cadrul acestor programe. De asemenea, am avut parte şi de oaspeţi, copiii au venit să viziteze Căsuţa Copiilor Pro Cariere, unde au avut parte de multe jocuri şi voie bună. Am realizat activităţi pe tema prieteniei cu copii de la Grădiniţa nr. 20. Aceştia au petrecut alături de noi două ore de distracţie. Ei au vizitat Căsuţa Copiilor Pro Cariere, unde au pătruns în lumea lui Upi, Efi şi Doni, eroii programelor noastre pentru preşcolari şi şcolari mici. Doamnele…

Detalii

Grupe noi pentru adolescenti

In lunile aprilie si mai au inceput noi grupe în cadrul programelor pentru adolescenţi şi studenţi, Pro Cariera Mea si Pro Leadership, programe de orientare in cariera, respectiv de dezvoltare a abilitatilor de conducere. Participantii cursului Pro Cariera Mea sunt adolescenti din liceele orădene, dornici sa descopere care sunt abilităţile, interesele, valorile lor care i-ar recomanda pentru o meserie sau alta. Pentru a se asigura ca au făcut o alegere bună în ceea ce priveşte viitoarea lor carieră, participanţii liceeni au descoperit în cadrul întâlnirilor noastre care este ocupaţia de maxim interes pentru ei, cum se realizează un CV “ca la carte” precum şi o scrisoare de intentie, au avut parte de întâlniri cu specialişti din diverse domenii şi au…

Detalii

Cum să le prezentăm preadolescenţilor programul Tărâmul Minervei

Perioada pradolescenţei este caracterizată de numeroase transformări atât pe plan fizic, cât şi pe plan psihic. De aceea este important să cunoaştem nu doar caracteristicile specifice acestei perioade, ci şi maniera în care putem relaţiona eficient cu preadolescenţii. Cu scopul de a ajuta copilul să depăşească într-un mod echilibrat această perioadă şi să dobândească abilităţile necesare dezvoltării unui stil de viaţă sănătos, au fost concepute programe de autocunoaştere şi dezvoltare socio-emoţională (în cadrul Pro Cariere, programul „Tărâmul Minervei”). De ce este important să participe copilul meu la un program de autocunoaştere? Pentru că e posibil ca un preadolescent: să se simtă deseori singur şi neînţeles; să trăiască stări noi care îl fac confuz; vrea să interacţioneze cu ceilalţi, dar nu găseşte…

Detalii

Ce este relaxarea și de ce avem nevoie de ea?

Relaxarea o putem defini ca fiind  o liniștire, o destindere, o stare mai puțin încordată. Relaxarea are la bază controlul musculaturii, respiraţiei sau al gândurilor, meditaţie, aromaterapie, cromoterapie, masaj etc. Nu există o metodă perfectă prin care ne putem relaxa, toate metodele de relaxare având acelaşi scop: eliberarea tensiunilor acumulate peste zi, revitalizarea întregului organism şi atingerea unei stări de armonie între minte şi corp. Deși avem cu toții abilitatea de a ne relaxa, foarte puțini dintre noi ne folosim de ea. Dacă îi întrebăm pe micuții noștri când simțim nevoia să ne relaxăm, ne vor răspunde atunci când suntem obosiți. Dar oare trebuie să ajungem la oboseală ca să ne relaxăm? Răspunsul este NU. Relaxarea trebuie și poate fi…

Detalii

Cum să le prezint copiilor de gradiniţă programele Pro Cariere

Câteva idei despre cum să le prezentaţi copiilor de grădiniţă programele centrului Pro Cariere! Dragi părinţi, pentru că mai mulţi dintre dumneavoastră ne-aţi semnalat că întâmpinaţi dificultăţi atunci când trebuie să le vorbiţi  copiilor despre programele noastre, ne-am gândit să vă oferim câteva sugestii. Ştim că nu este uşor să transpunem, în limbajul lor, ce înseamnă dezvoltarea socială şi emoţională. Iată ce puteţi să le spuneţi copiilor d-voastră: activităţile şi jocurile se desfăşoară într-o căsuţă simpatică pregătită special pentru copii, numită Căsuţa Copiilor Pro Cariere, în această căsuţă,  vor avea ocazia să cunoască mascotele noastre: Upi, broscuţa stelară, Bufniţa înţeleaptă Buf-Buf, Doni – ursuleţul polar, Efi elefantul african şi extraordinarele lor aventuri. activităţile sunt speciale, diferite de cele la care…

Detalii
Zile de nastere copii Oradea

Zile de naștere la Pro Cariere

Ne gândim, ca şi părinţi, an de an, să îi oferim copilului nostru o petrecere de neuitat cu ocazia zilei de naştere. Petrecerile pe care noi le propunem sunt relaxante pentru părinţi şi distractive pentru copii. Într-un cadru familial, adulţii au răgazul câtorva ore de discuţii ca între părinţi în timp ce copiii, alături  de  animatori, se distrează jucând jocurile copilăriei sau punându-şi imaginaţia în mişcare prin activităţi creative.

Aşa cum v-am obişnuit şi cu alte ocazii, vă garantăm organizare, profesionalism şi disponibilitate pentru ca ziua copilului dumneavoastră să rămână de neuitat. Mai multe detalii găsiți în posterul de mai jos:

Hai la petrecerea altfel, hai la Căsuţa Copiilor Pro Cariere!

Parteneriat Pro Cariere – AIESEC Oradea

Pro Cariere a început din luna mai un nou parteneriat cu asociatia studenteasca AIESEC Oradea. Fondata in 1996, AIESEC Oradea a fost constant o organizatie activa in viata studenteasca din Oradea, proiectele lor urmarind dezvoltarea tinerilor prin oferirea de experiente de conducere si de practica platita in strainatate.

Ca urmare a acestui parteneriat, doi membri ai AIESEC Oradea participa la programul de dezvoltare a abilitatilor de conducere Pro Leadership. Suntem încrezători într-o buna colaborare şi pe viitor si credem ca beneficiile vor fi reciproce.

Cu cine vrei să semeni

Te-ai uitat vreodată în oglindă cu gândul că nu eşti destul de frumos / frumoasă? Te-ai gândit vreodată la faptul că ar fi bine dacă ai arăta ca X sau Y din filme sau de la MTV? Dacă da…acest articol este scris şi pentru tine. Orice persoană, dar mai ales cei care sunt la vârsta preadolescenţei şi adolescenţei vrea să arate bine. Nu este nimic rău în asta. Însă oare ce înseamnă pentru noi “a arată bine”? Ce înseamnă pentru noi cuvântul « frumos » ? Dacă îi întrebaţi pe părinţii voştri, pe prietenii voştri, pe vecini şi pe bunici, sigur veţi primi răspunsuri diferite. Fiecare persoană defineşte ceea ce este frumos pentru ea însăşi. Aşa cum Justin Bieber este simpatic pentru unii…

Detalii

La noi se spun poveşti, se scrie şi se desenează despre cartea îndrăgită!

Pro Cariere continuă colaborarea cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Bihor şi a găzduit în 20 decembrie 2011 premierea unui număr de 60 de copii din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a Step by Step  de la Liceul Teologic Greco-Catolic Oradea. Talentaţii participanţi au fost premiaţi la Căsuţa Copiilor Pro Cariere pentru lucrările frumoase pe care le-au realizat pentru concursul „Scrie şi desenează despre cartea îndrăgită” din cadrul proiectului „Fii şi tu voluntar” coordonat de DJTS şi implementat în mai multe şcoli şi licee din Oradea. Copiii, însoţiţi de doamnele lor învăţătoare, au participat la activităţile desfăşurate în sălile personajelor Upi, Efi şi Doni din cadrul programelor de dezvoltare personală derulate la Centrul  Pro Cariere. În cele două…

Detalii

Adaptarea copilului la grădiniță

Preşcolaritatea aduce schimbări importante în viaţa copilului, atât în planul dezvoltării somatice, cât şi a celei psihice şi a relaţiilor sale cu cei din jur. Cei mai mulţi copii sunt cuprinşi în învăţâmântul preşcolar, astfel, de la vârsta de 3, 4 ani copilul depăşeşte orizontul restrâns al familiei şi este pus în faţa unor cerinţe cu totul şi cu totul noi. Cum se adaptează la grădiniţă preşcolarul mic? La 3, 4 ani copilul are dificultăţi de adaptare la mediul grădiniţei deoarece el descoperă brusc că lumea este mult mai mare decât credea până atunci şi teama de a nu se pierde de cei dragi creşte mai mult ca niciodată. În plus, încă e dependent de părinţii săi, în special de mamă şi pentru…

Detalii