Management versus leadership

Care este diferenţa dintre leadership şi management? A fost o întrebare care a fost pusă de multe ori, dar la care s-a răspuns în moduri diferite. Sute de cărţi în domeniul leadershipului au abordat această temă în ultimii ani. Cu toate acestea, subiectul mai solicită şi în prezent dezbateri.

Leadershipul reprezintă arta de a împuternici. În completarea leadershipului, managementul este îndeletnicirea care face lucrurile să se întâmple. Liderul este cel care stabileşte direcţia, managerul este acela care determină calitatea.

Cea mai mare diferenţă dintre leadership şi management constă în modul în care ei motivează oamenii care lucrează pentru ei sau le sunt adepţi. Această mare diferenţă dă tonul pentru majoritatea aspectelor legate de ceea ce aceştia fac efectiv. Mulţi oameni aflaţi în poziţii de conducere îndeplinesc ambele roluri.

Managerii au o poziţie de autoritate cu care au fost învestiţi de către companie iar subordonaţii execută ceea ce li se spune. Stilul managerial este tranzacţional în sensul că managerul îi spune subordonatului ce să facă şi subordonatul execută nu pentru că este un robot, ci pentru că are promisiunea unei recompense (cel puţin salariul) pentru a face asta.

Liderii nu au subordonaţi. Mulţi lideri organizaţionali au subordonaţi doar pentru că sunt la rândul lor şi manageri. Dar atunci când vor să conducă oamenii, este nevoie să lase deoparte controlul formal autoritar pentru că a conduce înseamnă a avea adepţi şi a urma pe cineva este întotdeauna o activitate voluntară. A le spune oamenilor ce să facă nu îi inspiră pe oameni să te urmeze. În calitate de lider trebuie să le arăţi oamenilor cum anume îşi vor îndeplini dorinţele dacă te vor urma. Trebuie să vrea să te urmeze suficient de mult încât să întrerupă ceea ce fac şi poate şi să se confrunte cu situaţii pe care în mod normal le-ar considera riscante.

Managerii sunt plătiţi ca să facă lucrurile să meargă (şi ei sunt la rândul lor subordonaţi), de multe ori având în spate constrângerile timpului şi ale banilor. De aceea, în mod natural delegă din munca lor subodronaţilor.

Liderii au adepţi care aderă la viziunea lor. Liderii cu o carismă puternică reuşesc uşor să atragă oamenii înspre cauza lor. Ca şi parte a convingerii lor, ei promovează adesea beneficii transformaţionale, cum ar fi cele conform cărora adepţii nu doar vor primi recompense extrinseci, ci vor şi deveni oameni mai buni. Deşi mulţi lideri au un stil carismatic, asta nu înseamnă că liderii au nevoie de o personalitate extravertă. Stilurile de lideri care dau credit altora şi iau vina asupra lor sunt foarte eficienţi în a crea loialitate.

Deşi liderii oferă o atenţie deosebită oamenilor, nu sunt prieteni cu aceştia. Pentru a păstra misterul leadreshipului, de multe ori aceştia menţin o uşoară rezervă faţă de adepţii lor. Accentul pe care îl pun pe oameni nu înseamnă că liderii nu supraveghează realizarea sarcinilor, din contră. Liderii sunt în general orientaţi către rezultate. Ceea ce ei realizează însă este importanţa motivării altora în direcţia viziunii proprii.

O descoperire interesantă făcută în urma studiilor este aceea că ei provin de obicei din medii relativ stabile şi duc o viaţă normală şi confortabilă. De aceea, ei simt aversiune faţă de risc şi caută să evite conflictele de câte ori este posibil. În ceea ce priveşte oamenii, le place să conducă o “corabie fericită”.

În urma studiilor s-a demonstrat că liderii caută riscul deşi nu sunt orbi la obstacolele care pot interveni. Când îşi urmăresc viziunea li se pare natural să întâlnească probleme şi greutăţi. Ei se simt confortabil cu riscul şi vor vedea rute pe care alţii le evită ca pe nişte avantaje, fiind fericiţi să încalce reguli cu scopul de a realiza sarcinile care trebuie făcute.

Un număr surprinzător de mare dintre aceşti lideri au avut o anumită formă de handicap în viaţa lor pe care au trebuit să îl depăşească. Unii au avut parte de copilării traumatice, alţii au avut probleme cum ar fi dislexia, iar alţii s-au confruntat cu problema complexelor fizice. Aceasta probabil i-a învăţat că este nevoie de o anumită independenţă a minţii să faci ceea ce doreşti fără a te îngrijora în legătură cu ceea ce vorbesc alţii despre tine.

La nivel practic, diferenţele stau în felul următor: leadershipul este legat de capacitatea de a crea viziuni care duc la progresul societăţii, pe când managementul este legat de capacitatea de a face lucrurile să se întâmple cu scopul de a atinge fiecare viziune.
Mai puţin cunoscut este faptul că diferenţa între leadership şi management este şi una fiziologică. În cazul managementului este implicată emisfera stângă a creierului, pe când în cazul leadershipului emisfera dreaptă este cea responsabilă.

Se poate foarte uşor cădea în capcana de a maximiza rolul foarte important al leadershipului şi de a minimiza rolul managementului. Asta se întâmplă pentru că în atât de multe organizaţii şi familii se realizează atât de vast managementul şi atât de puţin îşi pune amprenta partea de leadership. Însă nu se poate spune că este o nevoie mai mare de lideri decât de manageri deoarece nu putem conduce lucrurile. Nu avem cum să împuternicim inventarieri, bugete, costuri, informaţii, timp, structuri, procese, facilităţi, instrumente. De ce? Pentru că lucrurile nu au puterea şi libertatea de a alege. Doar oamenii au această libertate. De aceea cei care sunt împuterniciţi de către lideri sunt oamenii. Cât despre lucuri, acestea sunt controlate de către manageri.

Am putea enumera exemplu după exemplu pentru a arăta că leadershipul este cea mai înaltă dintre arte doar pentru că face posibilă existenţa celorlalte arte şi ocupaţii, acest lucru fiind adevărat şi pentru viaţa familială. Însă trebuie să recunoaştem că amândouă, atât managementul cât şi leadershipul sunt vitale oricărei organizaţii.

Ioana Druţa