Copilul meu şi schimbarea

Exerciţiu de imaginaţie:

Cum ar arăta lumea dacă pentru o zi ai fi în locul copilului tău?

Să ne închipuim că ai aproape 3 ani: universul tău se arată din ce în ce mai mare pe măsură ce zilele se transformă în săptămâni, luni şi ani. Fiinţa în braţele căreia îţi place atât de mult să te cuibăreşti, îţi oferă atenţie şi dragoste necondiţionată, iar tu, din primele clipe de când te trezeşti îi cauţi prezenţa şi doar auzindu-i vocea, îţi înfloresc pe chip zâmbete şi râsete. În jurul tău există câţiva oameni care sunt mereu bucuroşi să te vadă, să se joace cu tine, să îţi povestească despre fel de fel de minunăţii şi să te sărute pe mâini şi pe căpşor de nenumărate ori. Tot ei ţi-au povestit că în curând vei fi copil mare şi vei merge la grădiniţă! Câte lucruri noi te aşteaptă acolo: multe jucării, mulţi copii, o clădire mare frumos colorată şi doamnele educatoare, care te vor învăţa jocuri şi cântecele, îţi vor arăta cum să te porţi frumos şi încă o sumedenie de lucruri interesante despre lumea în care trăieşti. Deja eşti nerăbdător şi în fiecare zi îi intrebi pe cei din familia ta când începe grădiniţa, iar răspunsul lor e acelaşi: în curând, foarte curând… Până într-o seară când, la culcare, mama îţi şopteşte încet: “Mâine e ziua cea mare! Mâine mergi la grădiniţă! Somn uşor, puişor!”

Totul se derulează foarte rapid şi, fără să îţi dai bine seama, îi vezi pe părinţii tăi că pleacă şi te lasă acolo, în clădirea aceea imensă şi străină, cu toţi copiii gălăgioşi şi cu doamnele educatoare ale căror voci, deşi calde şi melodioase, nu te fac să zâmbeşti, ba mai mult, îţi zic să nu mai plângi pentru că vine mama să te ia după ce dormi. Adică o să şi dormi acolo? Despre asta nu ştiai… Şi uite aşa, prima ta zi de gradiniţă nu e chiar aşa minunată pe cum te aşteptai să fie.

Să revenim acum în posturile noastre de părinţi şi să gândim puţin asupra presiunilor prin care trec copiii noştri în diferitele etape ale copilăriei lor. Să ne amintim ce greu facem faţă schimbărilor din viaţa noastră de adult, ce insuportabile par uneori modificările climatului familial, sau ale celui profesional şi să comparăm situaţiile în care simţeam că pierdem controlul propriei noastre vieţi, cu scenariul descris mai sus. Poate că luând în considerare punctul de vedere al copilului care trece prin prima lui tranzitie majoră, ne explicăm mai uşor dereglările de somn, inapetenţa, iritabilitatea, polaritatea stărilor emoţionale sau oricare alte tulburări ale conduitei lui socio-emoţionale, aparent îngrijorătoare, care pot apărea în astfel de situaţii.

Şi totuşi, micul om va trece şi peste asta. Cu ajutorul timpului, al familiei şi al celor din grădiniţă, va înţelege ce i s-a întâmplat, va accepta noua lui poziţie, se va obişnui cu noul program şi, în curând va aduce acasă semne-n piept de bună purtare. Copilul se va adapta, mai devreme sau mai târziu, va fi bucuros să meargă la “grădi” şi se va simţi confortabil în grupă, graţie exerciţiului şi obişnuinţei.

Uneori, mai ales copiii cu o sensibilitate mai mare la situaţii tranzitive, pot învăţa şi cât de neplăcute sunt schimbările, motiv pentru care vor evita să ia contact cu noi grupuri sociale şi poate că, le va ramâne un gust amar şi o amintire înceţoşată a acestei prime desprinderi de siguranţa “cuibului”.

Tranziţia este un fenomen emoţional care nu ţine de vârstă şi care ne însoţeşte în mod natural în toate schimbările prin care trecem de-a lungul vieţii. Uneori, perioada dintre vechiul confort şi noul început e greoaie şi aduce multe provocări în planul mental şi în cel afectiv, din acest motiv e important să dezvoltăm cât mai curând un anumit tip de atitudine pozitivă, fermă şi încrezătoare.

Indiferent de vârsta pe care o ai, e important să fii pregătit din timp pentru marile schimbări de macaz din viaţa ta!

E frumos să te poţi plimba prin viaţă cu fruntea sus, cu atât mai mult cu cât această atitudine ţine doar de nişte deprinderi de bună gestionare a emoţiilor, a timpului şi a priorităţilor!

Cum trecem prin tranziţie alături de copiii noştri?

•       Pentru preşcolari şi şcolari mici, încercaţi acasă jocurile de rol. Marionete, jucării preferate sau alte „mascote” familiare copilului vor fi actorii potriviţi pentru a-l ajuta să îşi înţeleagă poziţia. Jucaţi scenariile specifice situaţiei, de exemplu „Ursuleţul Doni e cam tăcut azi. Oare ce e cu el? Se simte speriat? Ce ar trebui să facă acum? Cum îl încurajezi tu pe Doni?”

•       Preadolescenţii au nevoie să fie asiguraţi că părinţii lor le respectă sentimentele şi ştiu că ceea ce li se întâmplă poate fi uneori copleşitor. Amintiţi-le că e în regulă să se simtă trist sau furios când nu înţelege evenimentele prin care trece şi că, până la urmă, totul se va stabiliza. Povestiţi-le cum a trecut adolescenţa dumneavoastră, cu cât veţi fi mai sinceri şi mai deschişi, cu atât mai mult şi ei vă vor răspunde la fel, cu încredere şi sinceritate.

•       Vorbiţi cât mai pozitiv despre tranziţie şi încercaţi sa estompaţi propria dumneavoastră anxietate în ceea ce priveşte situaţia respectivă.

•       Oferiţi copilului dumneavoastră timpul şi cadrul necesar ca acesta să poată vorbi despre fricile şi neliniştile lui. Organizaţi o plimbare, creaţi un joc care să deschidă o discuţie sau dacă e mai mare, chemaţi-l ca ajutor în bucătărie pentru o perioadă mai lungă şi, din vorbă în vorbă, ajungeţi la temele pe care doriţi să le discutaţi.

Larisa Cherechianu
Formator