Kinga Bakos

poza Kinga finalSunt o tânără de 20 de ani care în prezent studiază la Facultatea de Psihologie din Oradea și căreia îi place munca cu oamenii, în special cu copiii. Din acest considerent, am absolvit Liceul “Iosif Vulcan”, profil educator-învățător, unde am avut primul contact cu meseria de dascăl. Astfel, m-am focalizat și mai mult asupra cunoașterii acestor mici ființe minunate și în activitățile noastre împreună “ vom cunoaște și vom crea”, un principiu care mă motivează și pe mine.

Sunt o fire sociabilă, comunicativă și sârguincioasă. Îmi place dansul și îi voi învăța și pe copii pași de dans de societate. Sunt de părere că tot timpul este loc pentru mai bine și depinde de noi pentru a aduce acest plus.

Sunt încântată să fac parte din această echipă!