La noi se spun poveşti, se scrie şi se desenează despre cartea îndrăgită!

Pro Cariere continuă colaborarea cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Bihor şi a găzduit în 20 decembrie 2011 premierea unui număr de 60 de copii din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a Step by Step  de la Liceul Teologic Greco-Catolic Oradea. Talentaţii participanţi au fost premiaţi la Căsuţa Copiilor Pro Cariere pentru lucrările frumoase pe care le-au realizat pentru concursul „Scrie şi desenează despre cartea îndrăgită” din cadrul proiectului „Fii şi tu voluntar” coordonat de DJTS şi implementat în mai multe şcoli şi licee din Oradea. Copiii, însoţiţi de doamnele lor învăţătoare, au participat la activităţile desfăşurate în sălile personajelor Upi, Efi şi Doni din cadrul programelor de dezvoltare personală derulate la Centrul  Pro Cariere. În cele două…

Detalii

Adaptarea copilului la grădiniță

Preşcolaritatea aduce schimbări importante în viaţa copilului, atât în planul dezvoltării somatice, cât şi a celei psihice şi a relaţiilor sale cu cei din jur. Cei mai mulţi copii sunt cuprinşi în învăţâmântul preşcolar, astfel, de la vârsta de 3, 4 ani copilul depăşeşte orizontul restrâns al familiei şi este pus în faţa unor cerinţe cu totul şi cu totul noi. Cum se adaptează la grădiniţă preşcolarul mic? La 3, 4 ani copilul are dificultăţi de adaptare la mediul grădiniţei deoarece el descoperă brusc că lumea este mult mai mare decât credea până atunci şi teama de a nu se pierde de cei dragi creşte mai mult ca niciodată. În plus, încă e dependent de părinţii săi, în special de mamă şi pentru…

Detalii

Bullying, ce este, cum ne afectează

Unii îi spun victimizare, în alte situaţii este tradus ca intimidare; unii specialişti (de ex., prof. Farrington), spun că cele două concepte sunt diferite, alţii le echivalează sensul. Termenul de bullying indică un fenomen de violenţă şi agresivitate ce nu face referire doar la agresor, ci şi la victimă, indicând pasivitatea ei şi incapacitatea de a răspunde agresiunilor. Trebuie privit ca o formă de comportament agresiv şi violent, o formă incipientă. Toţi specialiştii însă sunt de acord că acesta este un fenomen care, la nivel internaţional, reprezintă una din cele mai serioase şi mai periculoase probleme în rândul tinerilor. Fenomenul numit bullying este o problemă multidimensională ce afectează multe aspecte ale vieţii sociale ale tinerilor, în şcoală şi în afara…

Detalii