Pro Cariera Mea – 2011

Experienţa de la ProCariere m-a ajutat în primul rând să mă hotărăsc ce facultate îmi doresc să urmez şi să-mi fac un plan de viitor.
Totodată am avut ocazia să vorbesc cu o persoană ce lucra în domeniul în care mi-am ales să profesez în viitor, persoană care mi-a dat numeroase sfaturi şi de la care am putut să aflu tot ceea ce îmi doream să ştiu  în legătură cu viitoarea mea carieră.
Am participat şi la simularea unui interviu, acesta fiind dealtfel un lucru care sunt sigură că îmi va folosi pe viitor, deoarece am aflat numeroase ponturi care pot asigura succesul la un interviu.