Testimoniale

Am avut norocul de a colabora și de a discuta cu persoane specializate, deschise, care sunt cu adevărat dispuse să mă ajute. Faptul că pentru câteva minute m-am simțit absolventă a facultății în căutarea unui post de angajare când am simulat acel interviu, m-a ajutat în conturarea ideii despre „ce va cere cariera de la mine”, modul în care să mă prezint, poziția, atitudinea, îmbrăcămintea, toate acestea fiind avantaje pe care probabil fără acest curs nu le dobândeam.

Fetiţa mea nu concepe că acest program se va sfârşi după un număr de sedinţe. Îşi doreşte ca în continuare marţi să fie ziua în care Upi, ţestoasa stelară vine în grupa ei.

Programul este foarte binevenit, îi ajută atât pe copii cât şi pe părinţi.

Când îl iau pe băiatul meu de la programul Upi, e mai liniştit decât în restul zilelor. Se îmbracă mai repede, negociază mai puţin în drum spre casă şi mă ascultă mai atent când îi vorbesc ceva, chiar dacă se află pe bancheta din spate a maşinii.

Nepoţica mea s-a deschis, îmi spune mai des ce o supără fără să se ascundă în dulap sau într-un colţ unde obişnuia să plângă.

Deşi nu am vrut să-l aduc toată săptămâna la grădiniţă pentru că e bolnav, la Upi m-a convins cu să-l aduc. Nu ştiu ce se întâmplă la curs de lui îi place atât de mult.

După prima întâlnire din cadrul programului, „Upi, ţestoasa stelară” fetiţa mea mi-a spus atunci când ne-am pus seara în pat: „Nu îmi pot scoate din cap cântecul lui Upi, parcă tot timpul îl aud. Îmi place aşa de mult!” şi continua să-l fredoneze în ciuda insistenţelor mele şi ale tatălui ei de a lăsa cântatul pentru a doua zi.

Când îi citesc acasă poveştile terapeutice primite în cadrul programului de dezvoltare socio-emoţională, fetiţa mea mă corectează mereu şi îmi spune că nu am spus povestea bine, aşa cum a auzit-o la întâlnirile cu Upi. Atunci o las pe ea să povestească şi îmi dau seama care sunt secvenţele din poveste unde s-a pus accent. Acelea le redă cel mai bine...

Seara la noi în familie e multă joacă. De când copiii au învăţat la Upi că putem gândi diferit în funcţie de pălăria care o purtăm pe cap, fetiţa noastră ne pune pălăriile din casă pe cap şi ne spune că putem plânge, striga sau înfuria cu pălăria cu gânduri rele sau putem râde cu pălăria cu gânduri bune. Uneori mai încurcă pălăriile şi nu mai ştim când trebuie să râdem sau să plângem.