Week-end în familie

Căsuţa Copiilor Pro Cariere îmbracă din nou straie de sărbătoare,  însă de data aceasta vom avea o altfel de petrecere. Echipa noastră vă invită să veniți cu toată familia pentru a ne distra împreună.

Astfel, la alegerea dumneavoastră, în 8 februarie (vineri) de la ora 18:00 sau în 9 februarie (sâmbătă) de la ora 11:00 vă aşteptăm să PETRECEM ÎN FAMILIE. Alături de familia dumneavoastră veţi avea ocazia să vă jucaţi, să fiţi actori şi nu în ultimul rând să fiţi foarte creativi.

Distracţia şi voia bună sunt garantate!

Înscrieri la 0737.341547
Taxa de participare: 10 lei pe persoană

Vă aşteptăm!

Afisati pe harta

Mai pregătiţi pentru o bună alegere a carierei!

În  luna noiembrie şi decembrie 2012  un număr de peste 200 de tineri din judeţul Bihor şi judeţul Sălaj au participat la un curs de consiliere şi orientare în carieră, în cadrul a două proiecte realizate în colaborare cu Centrul de Dezvoltare Personală „Pro Cariere”. Primul este un proiect câştigat de Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii din Oradea în colaborare cu Universitatea din Debrecen şi finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România. În cadrul acestui s-a desfăşurat loc cursul de Consiliere privind orientarea în carieră, la care au participat 150 de tineri între 16 şi 35 ani din 5 comune din judeţul Bihor. În al doilea proiect Acces-consiliere privind orientarea în carieră,…

Detalii

Elevii din clasele primare învață să utilizeze internetul în siguranță

Computerul şi internetul sunt simboluri ale lumii de azi. Depinde de noi dacă ni-i facem aliat sau nu. Copiii sunt mult mai precoce si mai dibaci în a descoperi tainele computerului şi ale internetului decât noi. Utilizarea acestora poate avea multe avantaje dacă este făcută adecvat, aceasta însemnând jocuri adecvate vârstei, timp limitat şi supravegherea adulţilor. Timpul de calitate petrecut cu copii, discuţiile pe tema intereselor lor fără a-i judeca, încercarea de a-i înţelege, participarea alături de ei la activităţile, jocurile de interes pentru ei creaază un cadru de încredere, în care fiecare se simte valorizat şi stau la baza adaptării şi a unei dezvoltări armonioase în secolul vitezei. Aceastea sunt câteva dintre premisele proiectului educativ regional “Căpitan pe internet,…

Detalii

O altfel de pedagogie…

Miercuri 23 ianuarie, asociaţia noastră a organizat workshop-ul „Pedagogia experienţială în dezvoltarea socio-emoţională”. Acest workshop constituie a treia activitate din cadrul proiectului naţional cu participare internaţională “Copii mai încrezători”. Într-un cadru de calitate, la Hotel Ramada, ne-am bucurat de prezenţa d-lui Bányai Sándor, director general al Organizaţiei „Kalandok és Álmok” (Experienţe şi vise) din Budapesta, Ungaria, trainer în cadrul acestui eveniment. Domnul Bányai este specialist în educaţie, cu o vastă experienţă în formarea pedagogilor şi în predarea metodelor active de formare. Activităţile educativ-distractive desfăşurate în cadrul workshop-ului au surprins conceptele importante din pedagogia experienţială, toate transmise practic, prin metoda jocului. Participanţii au retrăit astfel bucuria jocului, s-au destins şi au încercat să realizeze cât mai creativ şi distractiv sarcinile ce…

Detalii

Fii și tu voluntar – concurs de eseuri „Cartea care m-a impresionat”

 Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor a derulat proiectul “Fii şi tu voluntar”, proiect al cărui scop  a fost stimularea voluntariatului în rândul tinerilor în general, inclusiv în ceea ce priveşte promovarea lecturii, printre activităţile proiectului numărându-se şi realizarea unui concurs de eseuri “Cartea care m-a impresionat “, precum şi activităţi stradale de promovare a lecturii. Priorităţile avute în vedere de acest proiect au fost dezvoltarea şi diversificarea acţiunilor privind implicarea tinerilor în viaţa comunităţii, stimularea creativităţii tinerilor şi a participării civice, sprijinirea de acţiuni specifice de voluntariat. Concursul s-a adresat elevilor din liceele județului Bihor, s-au înscris cu eseuri 115 elevi de la Colegiul National „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Liceul Teoretic „Alexandru Roman” din Aleșd, Liceul Teoretic…

Detalii

Cum ne influenţează sportul dezvoltarea personală?

  Mişcarea este primul semn al existenţei noastre, încă din timpul sarcinii bătăile inimii fătului sunt primele dovezi că acesta începe să devină o fiinţă umană, iar momentul în care începe să se mişte uşor, sau să lovească cu picioarele, aduce bucurie, deoarece faptul că se mişcă arată că există.  Oamenii au apreciat mişcarea din cele mai vechi timpuri, de la primele vânători ale omului, la renumitele jocuri olimpice din Antichitate, ajungând până la numeroasele categorii şi subcategorii de sporturi, practicate azi de un număr însemnat de oameni. Indiferent dacă vorbim despre sport de performanţă, arte marţiale, gimnastică terapeutică, yoga sau orice altă formă de exerciţiu fizic, beneficiile pentru organism sunt aceleaşi, toate având ca finalitate un corp mai sănătos.…

Detalii

Atelierele lui Moş Crăciun

La Căsuţa Copiilor Pro Cariere am început pregătirile pentru Crăciun din timp. În data de 7 decembrie căsuţa mult îndrăgită s-a transformat în “Atelierul lui Moş Crăciun”. De la mic la mare, mai bine de 40 de copii au venit să-i demonstreze Moşului cât sunt ei de harnici şi ascultători. Căsuţa Copiilor s-a umplut de miros de turtă dulce, căldură şi voie bună când au sosit copiii mult aşteptaţi. Împreună am ascultat o poveste de Crăciun şi am cântat colinde. Am scris şi am desenat scrisori Moşului, iar la atelierele de creaţie am pregătit ornamente pentru pomul de Crăciun: brăduţi şi fulgi de nea. Copiii, bucuroşi că i-au trimis Moşului scrisoarea cu cadourile mult dorite, au plecat spre casă ducând…

Detalii

Pro Leadership la final

Programul Pro Leadership are ca scop sa dezvolte abilitati de conducere de baza pentru a le permite participantilor sa profite de momentele in care pot lua initiativa pentru a face o schimbare. Este un program de dezvoltare personala cu durata de 6 saptamani. Am inceput acest program in data de 8 Noiembrie cu o grupa de 9 participanti de la mai multe licee din Oradea, Aurel Lazar, Emanuil Gojdu, Don Orione si Mihai Eminescu. In prima intalnire am aflat mai multe despre care sunt calitatile unui lider, care sunt lucrurile concrete pe care persoanele in pozitii de conducere le fac atunci cand fac o treaba foarte buna. Am vorbit apoi, in a doua sesiune, despre proactivitate si valori personale, am…

Detalii

Brutăria de fapte bune

BCR în colaborare cu Asociaţia Pro Cariere oferă “o viaţă nouă” familiei Nagy din Oradea. Părăsiţi de mama lor, Norbi şi Arpi Nagy, copii de clasa a şasea, respectiv clasa a şaptea, locuiesc împreună cu tatăl lor într-o locuinţă socială în stare de degradare severă, în Oradea. Fără încălzire, fără podele în cameră, fără baie şi pereţi igrasioşi, acestea sunt condiţiile în care această familie îşi petrece viaţa de zi cu zi. Aceşti  copii merită mai mult, merită o viaţă normală! Starea lor emoţională este una dezechilibrată, având în vedere lipsa mamei şi a condiţiilor de trai. Copiii aceştia fac parte din societatea noastră, haideţi să le întindem o mână de ajutor, să-i creştem şi să-i educăm frumos. BCR în…

Detalii

În oglindă

“ Arăt groaznic. Sunt sigur că lumea va râde de mine.” “ Nu am curajul  să vorbesc…sigur aş spune o prostie. ”             Dacă ai gândit vreodată una dintre afirmaţiile de mai sus şi mai ales dacă le-ai gândit de mai multe ori, este un semn că ai o stimă de sine scăzută. Dar oare în ce constă stima de sine, despre care auzim că se vorbeşte atât de mult în ultima vreme?                   Stima de sine pleacă de la imaginea de sine. Aceasta presupune a-ţi cunoaşte calităţile, aptitudinile, valorile morale (trăsături psihice), abilităţile fizice (trăsături fizice) şi a fi conştient de modul în care te comporţi…

Detalii