Luminiţa Popa

Activez în domeniul resurselor umane de peste 15 ani, din care 4 ani într-o companie americană. Am o vastă experiență în: recrutare și selecție, head-hunting, formare profesională, evaluarea performanțelor și în consultanță în resurse umane. Am desfașurat activități de formare în companii mari din țară și din străinatate și sunt  în permanență focusată pe dezvoltarea personală. Am terminat Facultatea de Științe Economice la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, masteratul de “Managementul Resurselor Umane” la Universitatea din Oradea și în prezent sunt formator acreditat și coach. Sunt căsătorită și am doi copii, Darius și Briana, care îmi luminează viața.

Detalii

Teodora Duţă

Sunt mămică a doi copii care mă învață despre viață în fiecare zi, această experiență este cea mai bogată din acest moment al vieții mele. Ea se împletește și se completează foarte bine cu rolul de psiholog. De când mă știu am vrut să fac lucrurile altfel, fie că era vorba de a asculta și cere părerea tuturor dintr-un grup sau, de a găsi o soluție pentru lanțul de bicicletă care tot cădea. Cred că fiecare dintre noi are puterea de a schimba lucrurile și de a alege cum să își traiască viața. Am păstrat de-a lungul timpului atracția și plăcerea de a lucra cu oamenii de toate vârstele și asta fac în continuare la Pro Cariere, caut să facem…

Detalii

Ioana Omuţ-Cherechianu

Am început munca cu omul încă din adolescenţă, în cadrul activităţilor care ma pregăteau pentru meseria de dascăl dar şi în activităţile de voluntariat care erau nelipsite din timpul meu liber. O contribuţie extraordinară în dezvoltarea mea a avut-o perioada petrecută în Cercetăşie, care m-a învăţat ce înseamnă „să laşi lumea puţin mai bună decât ai găsit-o”(Baden Powell). Acest lucru simt că îl pot face pe deplin în Pro Cariere, pentru simplul fapt că sunt într-o echipă de oameni cu aceeaşi deviză de viaţă. Lucrez de peste 10 ani cu copiii, adolescenții și părinții lor și consider că o abordare holistică în educație sau în consilierea psihologică este cea mai potrivită. Sunt preocupată deopotrivă de activităţile desfăşurate cu copiii cât…

Detalii

Roxana Buhățel

Am crescut într-un grup de cercetaşi, unde am învăţat timpuriu cât de important este colectivul, cât de mult contează comunicarea şi cât de sănătos este ca prin cântec şi joacă să înveţi să respecţi oamenii din jurul tău şi natura, să-i ajuţi pe ceilalţi, şi nu în ultimul rând să fii responsabil. Consider că un copil sănătos este acela care ştie şi poate să se exprime liber, fiind ghidat în educaţia sa de o serie de reguli care îi permit acestuia să se dezvolte armonios. În cei 12 ani de activitate am avut oportunitatea de a coordona un grup de adolescenţi, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani. Am învăţat foarte mult în acei ani, de la cunoaşterea propriei…

Detalii